Scopul echipei Movement for Improvement a fost dintotdeauna să aducă o schimbare în comunitatea în care trăim, iar anul acesta intenționăm să mai facem un pas în această direcție.
Acum câțiva ani școala noastră și-a schimbat adresa, ne-am mutat la granița cu Dumbrăvița, pe strada Phoenix. Din păcate, nici strada Phoenix, nici strada George Emil Palade, unde se află intrarea principală în școala noastră, nu dispun de o infrastructură sigură pentru pietoni sau bicicliști. Strada George Emil Palade, recent asfaltată, nu are benzile marcate în niciun fel, indicatoare sau trotuare nu există, de asemenea. Prin urmare, pe această stradă au prioritate doar mașinile, iar circulația acestora nu este reglementată în vreun fel, nefiind clar nici dacă a fost intenționat ca pe această stradă să se circule în ambele sensuri. Toate aceste lucruri pun în pericol pietonii ce trec pe acolo în fiecare zi de mai multe ori: copiii. Pentru că nu există treceri de pietoni sau stații marcate de autobuz, aceștia trebuie să se bazeze numai pe simțurile lor și să se asigure că nu stau în calea mașinilor.
Situații similare există în multe locuri, chiar și pe măsură ce ne îndepărtăm de școală, fapt pe care am început să îl documentăm într-o hartă virtuală unde fiecare dintre noi poate introduce informații despre situații periculoase pe care le observă în jurul său, din punct de vedere al infrastructurii pentru transport. Acest mic proiect l-am început la sugestia arhitecților de la Timpark: Dragoș Nistor, Ștefan Chis și Ioan Buse.
Cu ei ne-am întâlnit prima oară pe 4 aprilie, la ceea ce noi ne așteptam să fie o prezentare a proiectului nostru, a ceea ce am vrea să vedem pe strada noastră pentru a ne simți în siguranță și descrierea a câtorva posibile soluții inspirate de ceea ce am văzut în țările pe care le-am vizitat până acum. Ajunși acolo, am fost întâmpinați de o surpriză foarte plăcută: nu eram singurii care ne pregătisem cu materiale, după ce ne-am ținut prezentarea și am vorbit puțin despre cine suntem, ei ne-au arătat poze cu câteva din proiectele în care au fost implicați. Unul dintre cele mai de succes s-a dovedit a fi cel de ridicare a trecerilor de pietoni în intersecții, lucru care forțează mașinile să încetinească chiar în punctul unde este nevoie ca pietonii să fie în siguranță. Ne-au spus cum inițial acest proiect a început de la doar o intersecție și apoi, după urmărirea rezultatelor pozitive, s-a extins astfel că acum acest tip de treceri de pietoni pot fi văzute în multe locuri din oraș. Ne-au explicat și care ar fi avantajele folosirii unei astfel de treceri în apropierea școlii noastre, lucru la care noi nici nu ne gândisem până atunci. Simțeam că deja facem progrese!
Discuția a escaladat apoi foarte ușor, mai ales pentru că ei ne-au spus că nu au de multe ori ocazia să vorbească cu oameni care chiar vor să schimbe ceva și au inițiativă, de obicei sunt plângerile celor nemulțumiți de schimbările pe care încearcă să le fac, cele care ajung la ei. În continuare, ne-au explicat puțin despre cum funcționează, de obicei, lucrurile într-un proiect de acest fel. Motivul principal pentru care un proiect de acest tip nu ajunge să fie aprobat și, implicit, început, este pentru că orice gol sau mic detaliu ce ar putea părea neclar, va conduce imediat spre respingerea respectivului proiect, din moment ce nimeni nu vrea să-și asume responsabilitatea pentru eventuale neînțelegeri. Din acest motiv, dacă ar fi să ajungem la stagiul de a propune un proiect pentru strada unde se află școala noastră, lucru la care aspirăm, ar trebui, înainte de toate, să ne asigurăm că acesta e solid și că nu există lucruri ce ar putea fi puse sub semnul întrebării. Aceasta este o arie unde am fost extrem de bucuroși să vedem că trei dintre membrii echipei care se ocupă cu aceste mici proiecte de arhitectură a orașului ar fi dispuși să ne ajute.
Încheind întâlnirea pe o notă atât de pozitivă, am fost fericiți să o stabilim pe următoarea, care a avut loc pe data de 4 aprilie, când, de data asta, cei trei ne-au vizitat pe noi la școală, alăturându-ni-se într-una din ședințele noastre săptămânale. De data aceasta, am discutat mai ales pe materialele pe care le avusesem noi de pregătit, la sugestia lor.
Principalul lucru pe care îl avusesem de făcut a fost harta virtuală menționată și mai sus. Pe baza ei, am discutat despre situațiile periculoase întâlnite, iar ei ne-au provocat mai ales să ne dăm seama câte dintre acestea sunt considerate legale. Ne-au surprins, deoarece am ajuns la concluzia că multe dintre lucrurile care pentru noi și la prima vedere păreau în neregulă, s-au dovedit a avea un loc în legislația din România.
Deși acest lucru părea puțin descurajator, faptul că am am văzut și cum ar arăta un plan standard de stradă, ne-a mai dat curaj. Credem că ne putem folosi de ceea ce știm și ceea ce vedem în jurul nostru, iar cu ajutorul celor trei, avem încredere că putem aduce o schimbare, oricât de mult sau de puțin ne va lua.
Abia așteptăm următoare întâlnire cu Dragoș, Ștefan și Ioan, ce va avea loc după întoarcerea noastră din Danemarca!