Astăzi ne-am petrecut ziua în compania unor elevi de toate vârstele, de la două școli diferite: Filosofiska și Globala Highschool. Mai întâi ne-am adunat cu toții la școala Filosofiska, o școală ce are o formă de curriculum care presupune că fiecare clasă de copii, indiferent de vârsta lor și începând cu clasa primară au o oră de filosofie pe săptămână unde nu primesc note, focusul fiind doar pe a absorbi informația. Am petrecut mult timp în compania directoarei, Lisa, care și-a luat timp din programul ei plin pentru a ne face un tur al școlii și a ne explica pe larg cum funcționează lucrurile în școala lor, lucru pe care l-am apreciat foarte mult, deoarece a îmbogățit experiența noastră și mai mult. În timpul petrecut la Filosofiska, parte din noi (două eleve și două profesoare) am putut asista la o astfel de lecție, în compania elevilor de clasa a șaptea. Profesorii de la clasă au fost într-atât de primitori cu noi încât au ținut ora în engleză, iar noi am putut participa la discuții alături de elevi. A fost o experiență incredibilă, deoarece din interacțiunile cu ei ne puteam da cu ușurință seama cât de valoroasă este această oră pentru dezvoltarea lor: copiii puteau cu ușurință să formuleze argumente valide și să-și susțină punctul de vedere, menținând în același timp o atmosferă caldă, respectuoasă și încărcată de fascinație. De asemenea, subiectul a fost ales cu grijă, făcând legătura nu doar cu lucrurile studiate pe parcursul anului, ci și o întrebare pe care tot mai mulți oameni și-o adresează: este inteligența artificială conștientă? Considerăm că timpul petrecut alături de acești copii și de profesorii lor, multitudinea de întrebări pe care am putut să le adresăm apoi, nu doar despre școala lor și cum funcționează, dar și despre stilul lor de viață și perspectiva lor asupra a ceea ce învață și chiar asupra culturii lor au fost extrem de folositoare. Grupul care nu a participat la această oră de filosofie a avut ocazia să observe o altă formă valoroasă de învățare, anume aceea în aer liber. Au însoțit o clasă de copii mai mici într-o excursie la niște grădini botanice unde au învățat despre apicultură. Experiența nu a fost doar teoretică, ci și practică, iar colegii noștri au putut adresa întrebări, petrece timp în aer liber și chiar degusta niște miere alături de cei mici. După prânz, grupul nostru s-a reunit pentru a merge la Globala Highschool, un liceu focusat mult pe partea de sustenabilitate, nu numai în materiile predate, ci chiar în felul în care școala funcționează (spre exemplu, toată mâncarea servită la cantina școlii este vegetariană, pentru a micșora amprenta de carbon a instituției). Doi dintre elevii liceului, care de fapt terminaseră ciclul gimnazial la Filosofiska, ne-au făcut turul școlii, apoi ne-au prezentat clasa lor. Acolo am putut să adresăm o serie de întrebări, iar din aceste discuții am aflat mai multe detalii despre felul în care ei învață la școală, precum și despre sistemul educațional și de evaluare suedez. De exemplu, principalul mod de învățare în școala lor este prin lucrul în echipă: de-a lungul anului, elevii trebuie să realizeze mai multe proiecte mari, de obicei interdisciplinare, iar acest lucru îi ajută foarte mult în pregătirea pentru finalul liceului. În Suedia, pe lângă examenul național foarte asemănător cu Bacalaureatul românesc, elevii trebuie să pregătească, pe durata ultimului an de liceu, un proiect complex, foarte bine documentat, pe o temă la alegere, dar care nu este necesar doar pentru absolvire, ci poate fi cerut de anumite Universități, în funcție de specializarea pe care vor să o urmeze. Ultima activitate din ziua de azi a fost o ultimă întâlnire cu Marianne, alături de care am luat cina pe acoperișul unei clădiri din Stockholm, privind apusul și reflectând la toate lucrurile învățate peste zi. Marianne ne-a arătat de asemenea rezultatul final după feedback-ul pe care ni l-a cerut legat de cuvintele care exprimă nevoile tinerilor de vârsta noastră. Am fost foarte încântați să vedem câtă relevanță au avut pentru ea răspunsurile noastre, precum și să discutăm unele lucruri la care poate nu cădem de acord cu toții, dar care pentru noi au foarte mult sens când vorbim despre emoții și nevoi. A fost un cadru foarte liniștit și sigur, în care cu toții ne-am bucurat unii de compania celorlalți, iar la final am avut un moment în care ne-am verbalizat recunoștința pentru oamenii alături de care avem ocazia să ne petrecem acest timp.