Movement For Improvement

white_icon_1

DESPRE NOI

A patra zi în Olanda

În a patra zi în Olanda, după micul dejun, am parcurs un drum de zece minute și ne-am început dimineața cu oportunitatea de a învăța cum funcționează morile de vânt. Am luat parte la un tur la Molen Van Sloten, unde am învățat evoluția, avantajele și modurile în care morile de vânt au ajutat și încă ajută oamenii din Olanda.

În continuare, ne-am mutat în clădirea din apropiere, în Școala Democratică din Amsterdam. Acolo, despărțindu-ne în două grupuri, am făcut turul școlii unde am putut vedea mediul de învățare al elevilor. Am intervievat atât copiii, cât și profesorii, despre subiectele proiectului: nutriție, sport și viața socială în școala democratică. Am gătit prânzul împreună cu ei în bucătăria școlii. Prânzul a constat într-o masă echilibrată și sănătoasă, pe care ei o au ca obicei. Am luat prânzul în aer liber, iar după aceea am avut timp liber să îi cunoaștem mai bine pe câțiva dintre elevii acestei școli. Ei ne-au organizat un tur interactiv prin Amsterdam pentru a descoperi cât mai multe despre clădirile importante ale orașului. În a doua parte a zilei, un grup din membrii echipei a mers la unul dintre magazinele cu produs lactate artizanale pentru a intervieva proprietarul localului despre nutriție.

Am terminat ziua cu o întâlnire în care am discutat planurile pentru următoarea zi.