Movement For Improvement

white_icon_1

DESPRE NOI

Alegerea numelui

Evident, ca orice proiect ambițios care își propune realizarea unui impact social care să facă o diferență, înainte de toate, am considerat importantă alegerea unui nume pe măsură reprezentativ pentru cauza noastră. Astfel, de-a lungul a două sesiuni am încercat alegerea unui nume într-un mod democractic, proces în care fiecare elev și profesor a propus un nume care i s-a părut potrivit, urmând ca prin voturi să alegem varianta finală. Surprinzător, majoritatea numelor au fost răsunătoare și tocmai când credeam că ne-am ales cu unul, a trebuit să reluăm de la zero întregul demers, de data aceasta cu succes.

 

Movement for Improvement, propunerea care a ajuns să ne reprezinte îi aparține elevului Tomas Todoran, care pe lângă faptul că a ținut cont de criteriile pe care le-am considerat importante pentru alegerea numelui (să fie scurt, să fie catchy, să rimeze, să fie direct legat de scopul nostru), a ales termenul Movement, care, pentru noi are două sensuri reprezentative. O dată, prin mișcare înțelegem o mișcare culturală prin care vrem să aducem un surplus de valoare în comunitatea noastră iar pe de altă parte unul dintre cele trei scopuri pe care le avem în vedere este sănătatea prin nutriție și mișcare fizică.