Movement For Improvement

white_icon_1

DESPRE NOI

Întalnire cu Ruben Lațcău

În ziua de 22 februarie, am fost onorati sa îl avem alături pe domnul viceprimar al Timișoarei, Ruben Lațcău. În prima parte a acestei întâlniri una dintre colegele noastre i-a prezentat domnului viceprimar ce am făcut până acum, la ce lucram în aceasta perioada și care ne sunt intențiile pe care le avem pentru viitorul apropiat. Discutiile au continuat, iar pe parcurs am aflat informații noi și care ne pot aduce plusuri în viitorul mod de abordare al proiectului.

Am continuat cu cele mai importante probleme de care putem da: Infrastructura, Mentalitatea și Legislația. Am discutat despre intrand in detalii pentru a putea înțelege capacitatea pe care o avem in acest moment legat de rezolvarea lor, domnul viceprimar ne-a răspuns la curiozitatile pe care le aveam privind subiectul.

Impreuna, ne-am format o strategie, am analizat problemele și vrem sa punem în practica ce am invatat din aceasta intalnire. Tactica pe care invitatul nostru ne-a îndemnat să o urmăm a fost ceva nou la care nu ne-am mai gandit pana acum.

Intalnirea cu Domnul Ruben Lațcău a fost una dintre cele mai de succes si valoroase intalniri pe care le-am avut de pana acum.