Movement For Improvement

white_icon_1

DESPRE NOI

Visele prind viață, iar noi Pedalăm spre Schimbare

Anul acesta, echipa noastră a decis că își dorește să își mărească impactul asupra comunității și, de asemenea, să facă întregul proiect Movement for Improvement mai vizibil. Prin urmare, în data de 20 aprilie 2024, a avut loc evenimentul „Pedalare spre Schimbare”. Scopul acestuia a fost de atrage atenția instituțiilor asupra faptului că este de dorit ca în orașul în care trăim să existe piste de biciclete sigure și continue între licee.
Astfel, promovarea evenimentului a ajuns până la elevii a mai mult de opt licee din Timișoara, lucru care s-a văzut în momentul în care sâmbătă, în Piața Mocioni, ne-am adunat mai bine de 150 de persoane cu vârste cuprinse între 14 și 70 de ani. Cu toții am pornit la ora 11:00 să pedalăm prin Timișoara, trecând prin fața a mai multe licee, pentru ca la final să ne strângem în curtea Liceului Babel, ultima noastră oprire.
Traseul a avut 8 km, dar vremea a fost frumoasă și grupul nostru a fost animat de râsete și zâmbete, veselia noastră continuând să se manifeste și când am ajuns la destinație. O parte din echipa noastră a pedalat, bineînțeles alături de grup, coordonând traficul și având ca prioritate siguranța grupului, pe când cealaltă jumătate a rămas la Liceu. Acolo, aceștia au pregătit spațiul, alături de sponsorii noștri care ne-au ajutat să pregătim un picnic delicios pentru cicliști: Profi și Bucătarul Copiilor. Le mulțumim pentru tot ajutorul și suntem siguri că și participanții le-au fost recunoscători pentru prezența lor!
În continuare, am avut parte de activități recreative în curtea noastră, precum baschet și dansuri pe terenul de sport. Pe toată durata evenimentului, am avut parte de o atmosferă relaxată și voioasă, dar momentul mult așteptat de echipa noastră a fost acela în care am anunțat semnarea petiției. Una dintre colegele noastre a rostit câteva cuvinte despre proiectul nostru, apoi participanții au fost invitați să-și treacă semnătura pe petiția care sperăm noi să aducă lucrurile la viață. Vom cere construirea de piste de biciclete funcționale și sigure între licee și vom înainta petiția către Primăria Timișoara.
Evenimentul acesta nu a fost ușor de organizat, dar, lucrând ca o echipă, am reușit să trecem peste toate obstacolele care ne-au ieșit în cale și suntem mândri de ceea ce am realizat. Ne-am simțit bine cu toții și sperăm că impactul nostru asupra comunității să continue să crească.

Mai jos, am rugat câțiva participanți și membrii ai echipei să-și exprime gândurile cu privire la evenimentul „Pedalare spre Schimbare”:

„Nu avem piste de biciclete sigure și încăpătoare spre licee. Și nici infrastructura rutieră nu suportă un aflux mai mare de bicicliști. O confirmă claxoanele pe care le-a primit coloana din tura „Pedalare spre Schimbare” când se revărsa inevitabil și pe prima bandă a carosabilului. Legat de liceenii organizatori aș vrea să spun doar atât: viitorul este deja aici, printre acești tineri. Merită să-i încurajăm și să le sprijinim inițiativele în continuare. Am semnat petiția fără ezitare.”

„Ne-am bucurat să petrecem ziua de sâmbătă pe biciclete împreună cu liceenii Babel, evenimentul a fost organizat foarte bine. Din păcate, pe traseu am întâlnit foarte multe porțiuni fără piste de biciclete și sperăm ca participarea noastră la această pedalare să ajute la decizia de a se face și a se îmbunătăți infrastructura pistelor de biciclete, mai ales între licee.”
„Dacă m-ați fi întrebat care sunt gândurile mele legate de eveniment înainte de ziua de 20 aprilie, probabil ați fi detectat un soi de dezamăgire sau tânjire în felul în care aș fi răspuns. Dar în momentul în care ne-am urcat cu toții pe biciclete, mai bine de 100 de oameni și am pedalat prin Timișoara, invadând străzile și primind claxoane din partea mașinilor, precum și priviri curioase din partea pietonilor…nu am putut decât să zâmbesc și să râd alături de toată lumea. Echipa noastră este una motivată și pasionată, iar dorința noastră de a aduce schimbare în orașul în care trăim nu va face decât să crească. Vom continua să încercăm să aducem cât mai mulți oameni alături de noi, indiferent de obstacolele care ne vor ieși inevitabil în cale.”

„Mi-a plăcut că evenimentul a fost foarte bine organizat, fiecare din cei implicați știa ce are de făcut și totul a decurs lin și fără incidente.”

„Pot spune că acest eveniment este una dintre cele mai plăcute amintiri ale mele. Nu voi uita niciodată bucuria tuturor când evenimentul s-a încheiat și totul a avut un succes mai mare decât ne așteptam. Munca depusă a avut roadele sale, care s-au putut observa atât în numărul de participanți, cât și în implicarea și fericirea lor.”